Pericoronarita (periconorita) este o leziune a complicaţiilor septice care apare în zona posterioară a peultimului molar, la nivelul coroanei molarului de minte şi este, de cele mai multe ori, o urgenţă stomatologică.
Apare de cele mai multe ori la nivelul molarilor de minte de pe maxilarul inferior. Caracterizată de erupţia incompletă sau anormală a măselelor de minte, pericoronarita apare în special la pacienţi cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani.
În funcţie de modul de manifestare a acestei afecţiuni, precum şi gravitatea cazului de pericoronarită, aceasta poate fi:
- periconorită acută (congestivă sau supurată) – dureri percepute în timpul masticaţiei, deglutiţia poate fi acompaniată de dureri, iar la presarea gingiei este eliminat un lichid apos amestecat cu sânge;
- periconorită cronică – sunt afectate şi ţesuturile moi din jurul ultimului molar (loja amigdaliană şi interiorul obrazului), iar durerea se poate întinde spre ureche.
Principalele cauze ale pericoronaritei sunt:
- factorii bacterieni – înmulţirea unor bacterii (stafilococi, streptococi etc) în jurul gingiei sau coroanei măselelor de minte care au erupt incorect sau care au rămas în os;
- igiena orală realizată incorect;
- acumularea de tartru pe molarii care au erupt incomplet;
- acumularea de resturi de mâncare în jurul molarului de minte sau sub gingia parţial perforată de molar;
- traumatismele mecanice la nivelul gingiei molarului de minte apărute adesea în timpul masticaţiei.
Fiind vorba despre o infecţie, simptomele pericoronaritei sunt uşor de recunoscut. Dintre acestea, cele mai întâlnite sunt:
- dureri în zona molarului de minte;
- înroşirea gingiei;
- hipersalivaţie;
- gust neplăcut şi halenă (respiraţie urât mirositoare);
- dureri la deschiderea gurii (imposibilitatea de a deschide gura);
- disconfort în momentul înghiţirii;
- inflamarea mucoasei;
- acumularea unei secreţii purulente la nivelul mucoasei afectate;
- tumefierea gingiei.
În cazul în care pericoronarita nu este tratată la timp sau este tratată necorespunzător, pot apărea complicaţii precum edemul laringian, septicemie sau tromboflebita de sinus cavernos.
Tratamentul pericoronaritei poate varia, în funcţie de tipul de erupţie şi de tipul şi gradul de avansare a infecţiei. Acesta poate presupune:
- spălături (irigaţii) cu soluţii antiseptice, antiinflamatorii şi analgezice;
- drenajul colecţiei purulente de sub mucoasă, sub anestezie locală (în cazul pericoronaritei supurate);
- detartraj dentar – pentru evitarea recurenţei infecţiei;
- decapuşonare, reprezentată de extragerea mucoasei acoperitoare după tratarea inflamării gingiei (în cazul molarilor care ar erupe corect pe arcadă);
- extracţia molarului afectat (a molarului de minte), după tratarea infecţiei.
